Spuzeală

Un grădinar trebăluiește pe peluza dinspre mare a hotelului Continental Forum. Ca unul care se chinuie în fiecare vară să țină în viață un petic de gazon, sunt curios să văd cum se descurcă omul Continentalului. Plivește și scurtează cu niște ustensile colorate, pe care le poartă la brâu, agățate de o centură lată. O scafă cât un creion, o forfecuță, o seceră lucitoare, ca de jucărie, pe jumătate cât cea țărănească, cu care mușcam din cocenii de porumb în copilărie. Nici urmă de vreo mașină de tuns iarba, greblă ori cazma, ci doar o roabă ce pare și ea luată din instrumentarul piticilor. E priceput, nu spun nu, da’ mocăit cât cuprinde, joacă fără jenă la trecerea timpului. Partea interesantă e că în urma lui rămâne o pajiște mulțumitoare, din a cărei perie crudă și deasă își înalță capetele mulțime de păpădii înflorite. P-astea le-a cocolit, deși nu vreau să vă spun ce le-a făcut frunzelor păpădiilor. Bine, vă zic: le-a hăcuit. A lăsat doar tijele firave cu zgaibele galbene. Începusem să mă întreb e naiba e asta, când mâna lui dreaptă se rotește dirijoral spre balcoanele Julieta de pe fațada curată a hotelului și-mi spune serios: „Dau bine de sus”.