Arhivele lunare: martie 2017

Căsuța

Discuție

Meșterul care ne-a ridicat anul trecut o căbănuță în grădină ne face o vizită neanunțată. Vrea să vadă cum a rezistat construcția din lemn răutăților iernii. Pipăie, ciocănește, împinge, calcă apăsat, pune bolobocul, mângâie. La sfârșit sculptează o cruce pe-o grindă (pentru a ține departe duhurile rele) și răsuflă adânc. Își aprinde o țigară, îmi cere un scaun, se așază în pridvor: „Poți urca la bord, corăbioara asta va rezista ani buni”.

Știind că lemnul se deformează din cauza variațiilor de umiditate („lemnul lucrează”, zice el), dar, mai ales, că unele lucruri puteau fi făcute altfel (mai bine!?), i-a fost nițel teamă de cum va găsi cabana, și câteva zile și-a tot făcut curaj să vină. Mă încântă preocuparea lui și mă întreb dacă nu e vorba de aceeași tărie de care au nevoie scriitorii ca să-și citească paginile scrise cu o seară înainte.

Soția îi face mâncarea lui favorită (salată cu pui și crutoane), noi bem o cafea neagră. Camera înaltă, fereastra cu patru ochiuri, acoperișul ascuțit, prispa lată, gardul cu broderie simplă au intrat deja, cu bucurie și speranță, în viețile noastre.

[O văd intrând pe alee]

Discuție

O văd intrând pe alee
fustă înflorată, pulover subțire, galben, jachetă bej
efilată, sigură de ea, grăbită,
geanta diagonală în față, poștărește
din sens contrar un grup de adolescenți
intră și iese din mijlocul lor cu o piruetă
(îi ghicesc nerăbdarea)
ies în întâmpinare
o agrafă mare îi strânge bretonul în dreapta
ochii mijiți din cauza soarelui
își desface din mers baticul înnodat la gât
mă înlănțuie cu brațele și se lasă pe umerii mei
pieptul îi tresare de efort
zâmbet jucăuș
în umbra zidului vechi
îi sorb cu poftă
broboanele de pe buza de sus

Țărmuri

Discuție

Șofezi spre serviciu. Tocmai ce-a ieșit soarele după o ploaie de-o zi și-o noapte. Lași un geam și inspiri aerul proaspăt. Ți se face o poftă nebună să dai ochii cu marea. Schimbi nițel traseul și aștepți răbdător într-un șir interminabil pe strada Decebal, e ora la care elevii mici ies de la școala din apropiere. Parchezi în fața Casei Căsătoriilor, călcând peste un covoraș de serpentine boțite și murate. O iei către „Trei papuci”, însoțit de un cățel dolofan, apărut de nicăieri.

Pășești atent pe muchia scândurilor cu care un inimos necunoscut a întărit astă-vară treptele tăiate în lutul falezei. Un copac de mierea-ursului s-a prăvălit peste potecă, nedumerit de obstacol câinele ezită, apoi dispare în tufișurile despuiate. Te oprești sub o salcie, ramurile ei lungi, cu mici polipi verzui seamănă cu tentaculele unei meduze gigantice.

Când ajungi pe nisipul ud simți suflul puternic al brizei. „Hei, ce fel de primire e asta?” strigi, și strigătul tău sperie pescărușii care se odihneau la soare. Îți desfaci insolent eșarfa și jubilezi. Nu-i picior de om pe plajă, doar departe spre nord vezi o siluetă nemișcată. Îți aduci aminte de toropeala plăcută de astă vară, de cearceafurile colorate, de pălăriile și ochelarii de soare, de termosurile de cafea, de avioanele de hârtie și zmeiele nărăvașe, de râsetele și sărutările furate. Știi că toate astea vor fi aici și în vara ce va veni. Și că vei fi și tu în câteva dintre diminețile ei.

Culegi câteva scoici, valurile îți înghit urmele pașilor cu îmbucături băloase, șuierătoare. Privești cum apa rece ți se scurge printre degete. Marea. Nu te mai înfiori la gândul că dincolo nu există țărm.

Sărut

Discuție

Nevastă-mea s-a potcovit cu o stomatită aftoasă. Chinuitoare, afurisită, rea. Și chiar la început de mărțișor, când sărbătorile și zilele însorite cheamă mai tare la atingerea tandră a buzelor. Propun sărutul eschimoșilor. Ne tamponăm și ne frecăm veseli nasurile, dar chestia își pierde repede savoarea – nasurile ni se mălăiesc dureros. În fața oglinzii, modelându-mi pătlăgica pentru a o aduce cât de cât la forma clasică de nas, mă întreb dacă eschimoșii chiar sunt tâmpiți să-și arate afecțiunea în felul ăsta. Trec la documentare: Istoria secretă a sărutului de Julie Enfield.

Aflu că sărutul inuiților e altceva decât fricționarea incontinentă a nasurilor, e un soi de mirosire, o adulmecare aparte a pielii iubitei/iubitului. Tehnic este apăsarea uneia dintre nări pe pielea celuilalt (a obrazului în special) și inspirație discretă, dar intensă, inspirație ce absoarbe parfumul trupului și produce un desfătător efect de sugere a epidermei ei/lui. Musai să încerc!