Arhivele lunare: noiembrie 2017

Desfrunzire

Discuție

Corcodușul din fața ferestrei mele și-a scuturat azi-noapte bănuții galbeni. Până la ultimul. În mijlocul coronamentului pot vedea acum un cocoloș măricel de frunze verzi, ce-mi amintește vâscul crescut furtiv pe crengile stejarilor, după care mă cocoțam în iernile copilăriei. La rădăcina copacului despuiat, toamna a aruncat câteva piei de leopard, unde gândăceilor roșii, pe care-i știu ca boii lui Dumnezeu, le place să se joace.

Ce-aș mai vrea ca să-l mierlesc!

Discuție

Acum e momentul! Sorb cafeaua, pun ușure cana pe-un vraf de foi și evaluez situația. „Comportamentul social” al lui Elster e la îndemână, însă e prea gros, aș face ravagii pe masă. Bună ar fi „Dilema veche” (măcar că-i numărul despre cafele), deja împăturită, din nefericire depărtată, până m-aș ridica s-o trag de după monitor, nesuferitul ar prinde de veste. Își freacă alene aripile pe tasta „H”, vrând să pară nepăsător, dar știu bine că e cu ochii în patru. Te-am salvat dintre geamuri și-acum mă bâzâi atâta la cap!? Ți-ai mâncat liftiria de la mine, vedea-te-aș priponit într-un bold! Un pic în dreapta, pe scaner, „Te port în gând” – iese din discuție, mi-e foarte dragă. „Întoarcere la Brideshead”, de pe fotoliul din spate? Creionul!! Dacă l-aș străpunge cu vârful creionului? Îl ochesc cu mica suliță. Nuuuu, n-aș nimeri nici dintr-o mie de încercări. Ce-aș mai vrea ca să-l mierlesc! Glisez cu scaunul câțiva centimetri în spate și, din maldărul de sub birou, scot cu-ncetul un caiet mic, cu foi veline. Îi testez portanța și-l smucesc către muscoi… Ratare, ratare, ratare!!

Fulgi

Discuție

Din Vasile Alecsandri am ieșit în strada Mircea și dincolo de ea pe buza cu arbuști ciumpăviți a falezei. Vântul bătea ca apucat de streche, surprinzător însă valurile erau mici. Și nu se repezeau către țărm ca-n toate zilele, ci se săltau alandala cât vedeai cu ochii, ca și cum apa mării dădea în clocot. Luminate deodată de soare, crestele albe ale talazurilor mi-au părut fulgi de gâscă rămași pe cuvertura turcoaz după o formidabilă bătaie cu perne.

Ciriclie

Discuție

Un țigan falnic, cu mustață groasă și burtă de bere mă strigă din poartă. E bulibașa țiganilor din cartier și locuiește chiar pe strada mea. Răspunde rar la salutul meu, dar când o face mă binedispune: zâmbește larg și își mișcă degetul mare ca și cum ar da cu banul. Poartă un costum din mătase, închis la culoare și o pălărie asortată, cu calota mototolită, tuflită cândva, vezi bine, sub o greutate apreciabilă. Își cere scuze – ei bine, da! – fiindcă două nepoate de-ale lui mi-au furat, acum câteva zile, din fața casei, niște lemne. Nu mi le poate restitui, pirandele le-au pus deja pe focul unui grătar de fleici. Dar a făcut dreptate: le-a altoit. „Ciricliele astea a-nvățat o lecție”, zice. Și întărește afirmația feliind aerul dintre noi cu palma mâinii drepte.