Arhivele lunare: decembrie 2018

Coadă

Discuție

După ce a scăpat de un târnafes afurisit, unul dintre pisoii noștri nu mai mănâncă decât dacă și atât timp cât e mângâiat. Chiar înfometat și momit cu bunătăți prima, tot se freacă de picioarele noastre cerșind îndelung drăgălirea. Ceilalți doi pisoi își înfulecă porțiile încă mai rapid decât de obicei, apoi se înghesuie fără jenă la farfuria lui Coadă-cel-care-așteaptă-răsfățul, încântați de supliment. (Se pare că nu există cavalerism pisicesc.) N-avem ce face, îl luăm de-o parte și îl asaltăm cu dezmierdări, așteptând să termine de îmbucat. Ca să ne arate că înțelege bucuria noastră, după masă nu o șterge la soare ca rudele lui, ci rămâne în fața ușii, apleacă ochii și toarce tare și nițel șuierat, ca albinele care roiesc.

Personalități dobrogene

Discuție

O mai veche cunoștință, pensionară venerabilă, cu baston și poftă de studiat-scris ține morțiș să strângă pentru tipar biografiile personalităților de ieri și de azi ale Dobrogei. Mai degrabă de ieri, fiindcă a decis să nu primească în volum decât indivizi născuți înainte de 1970. De ce? Nu poți face lucruri importante până la 48 de ani? Ba da, însă faptele celor de 48 minus nu pot fi socotite încă, fără dubiu, ca fiind importante. (O consecință a axiomei „nimeni nu-i profet în vremea lui”, s-ar zice.) Pe de altă parte, dacă totuși le-au fost dovedite meritele, le-a rămas prea mult timp pentru a se compromite. Deci, fără „tinerei”.

Asta e prima dintre cele două reguli ale calificării ca individualitate dobrogeană marcantă. Cealaltă are de-a face cu orizontul de lecturi și relații al autoarei. Din vorbă în vorbă, am înțeles cum a făurit domnia sa patul procustian al selecției. A ajuns numele tău la urechile autoarei, însoțit de-un clinchet argintiu? Găsește rapid informații despre tine (de preferință tot în enciclopedii sau la o amică, două)? I-ai vorbit frumos la telefon și i-ai trimis la timp CV-ul (dacă ești în viață, desigur)? Atunci da, ești „personalitate dobrogeană”. Dacă nu, nu, rămâi un ins comun.

O stradă veselă

Discuție

Avem zăpadă! Și cer senin, și soare, și un grad, două peste zero, și timp liber, și căciuli, și ghete, și mănuși hidrofobe (de la Decathlon). Totuși, ai mei se codesc. Joc însă atuul: comand rapid pentru fiecare pizza preferată de la Lombardi. Apoi stabilim câteva reguli stricte, ne echipăm și ieșim în grădină la o bătaie cu bulgări.

Alegem câte un zid înalt de cetate (două sunt de mesteacăn, al treilea de salcâm) și lansăm atacurile. Fără milă – à la guerre comme à la guerre. Ne-nfierbântăm, zvârlim cocoloașele și chiuim de mama focului, speriind rațele vecinului. Nasul mi se umflă primul, „cât un cartof dulce”, remarcă fii-miu. Soția decretează de două ori armistițiu, însă niciunul dintre noi nu pleacă în permisie. Când sună pizzerul apărem în fața lui în ținută de montaniarzi salvați dintr-o avalanșă. Ne întinde și el o mână strașnică de ajutor (patru pizza gustoase și calde) și surâde: „O stradă veselă!”