Arhive pe etichete: flori

Într-o zi obişnuită

Discuții

O foarte bună prietenă şi fostă colegă de serviciu, stabilită de câţiva ani în Canada revizitează Constanţa noastră buhăită. Deşi sejurul ei în oraşul natal e scurt şi dorinţa de a revedea oameni şi locuri iubite foarte mare, ţine cu tot dinadinsul să facă în biblioteca publică, în care a lucrat aproape un deceniu, o expoziţie de fotografie. Mă roagă s-o ajut.

Sunt încântat, şi asta din mai multe motive. Mai întâi pentru promisiunea lucrului împreună, chiar dacă pentru o perioadă scurtă, apoi fiindcă i-am văzut deja multe poze şi îi preţuiesc stilul, „ochiul” fotografic. În plus, fiindcă mă împunge să scriu câteva versuri pentru fiecare fotografie (reuşesc şi nu prea, dar mulţumirea din privirea ei e mai mult decât răsplătitoare).

Majoritatea cadrelor sunt luate în mica fermă din Ontario a familiei sale şi au curiozitatea lupei, verva detaliului, „bucuria interogării aproapelui”, cum ar zice Paul Cornea. Mi-o imaginez pe Liana grădinărind, uitând de lună sau stele, mângâind la propriu solul, stufărişurile şi arborii, întrebându-se cum se cheamă bumbul ăsta galben, ori ce gândăcel e bosumflatul de colo. Şi bucurându-se atât de mult încât vrea să păstreze pentru mai mult timp şi pentru mai mulţi ochi ceea ce îngrijeşte.

După ce terminăm de aranjat (cu doar o oră înainte de vernisaj), mă îmbrăţişează îmbujorată. Mă ia de mână şi privim pe rând, ca întâia oară, fotografiile. Sunt populate de cetăţeni minusculi, îmbrăcaţi în surtuce de chitină viu colorate, de calicii şi corole, de smocuri de iarbă, de frunze şi fructe coapte, de boabe de rouă, de spini de promoroacă, de fulgi de zăpadă şi ochi de iezi. Natura într-o zi obişnuită (dar nicidecum banală), faţa ei firească, veselă sau tristă şi atât de frumoasă.

Aşteptare

Discuții

corcodus_2Luna martie a fost foarte posomorâtă la malul mării. Zilele însorite şi-au făcut loc cu mare greutate printre cele noroase, friguroase, vânturoase, ploioase. De fapt nu zilele, ci orele însorite.

Obida troposferică a avut însă şi un efect reconfortant, cel puţin pentru privirea umană. Înfloriţi la începutul îngăduitor al mărţişorului, caişii şi corcoduşii îşi păstrează încă şi azi, după aproape o lună, coroana albă. (În mod normal, timpul scurs între deschiderea florilor şi căderea totală a petalelor e de cel mult două săptămâni.) E, desigur, dorinţa pomilor de a rodi. Vremea urâtă şi temperaturile mici – nu îndeajuns de mici ca să îngheţe şi doboare florile – au ţinut albinele în prisăci, iar pomii continuă să le aştepte.

Buchet

Discuții

E ziua unei prietene, aşa că merg în Piaţa Griviţei să cumpăr un buchet de flori. O precupeaţă cu batic şi şorţ îmi leagă cincisprezece tufănele proaspete, de culori variate. Unele mici şi bătute, ca nişte kosoni, altele învoalte şi mândre, altele ţepoase, altele flenduroase şi parcă ostenite.

Combinaţia e picturală, iar parfumul încântător. Simt că plata nu-i de ajuns şi-i fac femeii un compliment. Zâmbeşte. Îmi răspunde că-mi dă, gratis, şi nişte albine, apoi îşi plimbă uşor mâna dreaptă peste mănunchi. Când mi-l oferă, o albină bâzâie preocupată pe-o corolă rubinie.

Buchet de primăvară

Discuții

ghoceiNu luam nimic cu noi, bricege, sandvişuri ori sticle cu apă
când ni se făcea foame adunam măceşe şi le sugeam pulpa rubinie, acrişoară
dând la o parte seminţele cu perişori despre care auzisem că dau mâncărimi la şezut
dacă ne era sete mestecam ca pe dropsuri bulgări mici de zăpadă
scoşi din inima curată a troienelor micşorate.
Pădurea tremura de spasmele vântului
epidermele de frunze mucegăite se rupeau sub picioarele noastre.
Culegeam cocărăi, viorele şi toporaşi
dar ce ne doream cu ardoare – podoabe alese – erau ghioceii
un buchet de flori de primăvară, oricât de mare, n-are farmec fără ghiocei
în pădurea noastră erau puţini şi greu de găsit
odată am făcut o hartă cu locurile unde i-am dibuit
nu mai ştiu cu ce succes în anii următori. Mergeam la întâmplare,
depărtându-ne sau apropiindu-ne de lizieră
uneori simţeam că ne-am rătăcit, niciodată nu spuneam asta cu voce tare
batalul cu margini înălţate al unei vechi sonde de ţiţei ne era punct de orientare
„Hei, covorul ăsta de ghiocei e-al meu!”, striga hâtru Nicu din spatele unui tufan căzut.
Erau preţioase buchetele astea pe care le ofeream în fiecare martie
convinşi că nu poate fi bucurie mai mare pentru mamele noastre.
După o vreme camarazii n-au mai vrut să meargă
nu toţi deodată, mai întâi unuia i-a murit mama
culegea şi aşeza buchetul pe mormântul ei, dar era sfâşiat
şi era altceva
apoi altul ne-a şocat cu întrebarea „La ce bun?”
„Cum? Căutarea… Şi mamele noastre. Lor le plac.”
„Nţţţ. Mamei mele nu-i place. Ştii, e doar o mână de ierburi ofilite.”
Încă mulţi ani am colindat vâlcelele înmiresmate, tot fără mâncare şi apă
mănunchiul creştea (doi, trei ghiocei în mijloc)
frumos destin să fie primit de mama, îmi ziceam
seara florile se înzdrăveneau una după alta în acelaşi pahar pântecos cu picior scurt.

Exigenţă

Standard

Ştim de ceva vreme că nu se face să mergi în San Francisco fără câteva flori în păr. Aflu acum cu încântare (via bloggeriţa rusă Varia Kojevnikova) că la capătul celălalt al lumii, în Sankt Petersburg (oraşul, alintat „Piter”, în care a scris Dostoievski), e musai să ai o carte la tine. Altfel pari un caraghios.

Corcoduş

Standard

OLYMPUS DIGITAL CAMERAE aproape mijlocul lunii noiembrie, dar vremea e neaşteptat de frumoasă. Şi nu de ieri de azi, sunt trei-patru săptămâni de când soarele străluceşte în voie şi temperaturile se menţin ridicate.

Un corcoduş voinic, crescut prin cine ştie ce întâmplare în preajma bibliotecii, a înflorit. Nu e însă înflorirea primăverii, bogată, înfocată, puternic înmiresmată şi întovărăşită de roboteala veselă a albinelor. Puţine şi răzleţe flori s-au ivit spre vârfurile ramurilor tinere, printre mănunchiuri de frunzuliţe crude. Doar câteva ţăndări argintii, semn că arborele simte că e amăgit.

Flori galbene

Standard

papadiiNu e o întâmplare că plantele entomofile de primăvară, marea lor majoritate, au flori galbene, susţin botaniştii. Motivul ţine de albine, pe care plantele caută să le atragă pentru polenizare.

Albinele au cinci ochi şi văd diferit de noi lumea înconjurătoare, dar percep formele şi culorile obiectelor, inclusiv, evident, pe cele ale florilor. Însă, primăvara, intensitatea mai redusă a luminii solare le îngreunează desluşirea culorilor. Situaţia e similară, probabil, aurorei şi amurgului din zilele de vară. Există totuşi o şansă: culoarea galbenă rămâne vizibilă pentru albine chiar şi în lumina mai slabă a tinereţii anului. De fapt, apidele văd florile aurii în două culori dispuse concentric: un inel alb care împresoară o pată roşie, ceea ce înseamnă că florile se înfăţişează ca ţinte, indicatoare pentru ghidarea zborului şi „aterizarea” albinelor culegătoare între staminele încărcate de jar.