O minge foarte mare și foarte elastică

Un prieten îmi o face vizită de Sfântul Ion și-mi aduce o minge foarte mare de cauciuc și foarte elastică. Îl servesc cu cafea și dulceață de căpșuni și-l ascult vorbind însuflețit despre rapiță (trebuie întoarsă) și despre șansele (bune) ale sorețelor. Nu mă-ndoiesc că știe ce spune, amicul are în arendă, de mai mulți ani, o suprafață măricică de teren arabil în comuna Mihail Kogălniceanu. Virăm spre politică, apoi stânga-dreapta până la un colț cu politicieni neaoși unde ne oprim cu spume la gură. Din nefericire, e tare grăbit, nici n-au apucat să-și tragă sufletul cei 200 de cai de la birja lui, că a și pus biciul pe ei și-a dispărut.

Mingea? O încalec cu atenție ținându-mă de cele două cornițe flexibile, o strâng între pulpe, împing ușor din picioare și iată-mă țopăind prin casă ca un buratic fericit c-a găsit un ochi de apă. Mă opresc doar cât să culeg creioanele, bucoavnele, cele două-trei pahare (nici unul spart), sâmburii de fistic și portocalele căzute cumva de ici și de colo, reașez vătraiul, fărașul și măturica pe suportul lor, ridic cuierul pom, îmi frec bine cucuiele, apoi sui din nou în șa. E mâncărici sub fund.

Ora exactă

Aflu motivul pentru care soldații sovietici luau ceasurile de la mâinile cui se nimerea să le intre pe radare, în cel de-al doilea război mondial. Îl mărturisește, în ziarul Adevărul, istoricul Mădălin Hodor, care îl știe de la un englez, care a vorbit cu un rus, ofițer în Armata Roșie, pe vremea când cei din urmă erau colegi în autoritatea de guvernare a Germaniei ocupate (deci când lucrurile încă erau calde și puteau fi spuse pe șleau): voiau să știe cât e ora.

Unei doamne feline

Panoul de mică publicitate din stânga intrării magazinului Kaufland, în ajun de Crăciun. Între anunțuri de vânzare de purcei rasa Mangalița, trandafiri criogenați și mingi de tenis Dunlop, oferte de masaj la domiciliu pentru recuperare rapidă în scolioză și angajare de dulgher, o implorație cu majuscule îngroșate, pe-o cartolină cu înscrisul tip „Caut”: „Mama-măsii Mâțico iartă-mă odată vino de sărbători ți-am cumpărat stafidele tale preferate”.

Suntem sorcoviți

Două fetițe ne sorcovesc în dimineața Anului Nou. Nici nu apucă bine să intre în curte că au și ajuns la jumătatea colindului. Le temperăm însă delicat și le poftim în dreptul ferestrei din care zâmbește pomul de Crăciun: acuși să trăim, să-mbătrânim, ca un măr, ca un păr, ca un fir de trandafir! Deși nu e foarte frig sunt înfofolite cu simț de răspundere, pantaloni matlasați, geci, căciuloaie, fulare rotocolite strâns, abia dacă le vedem fețișoarele. Au sorcove noi-nouțe, cu bulbucii creponați nițel parfumați. Le recompensăm cu câteva parale, dar și cu câte-o jucărie de pluș, din rezerva babană a fiului meu: o orcă veselă și o pasăre cu gușa roșu-portocalie. E un măcăleandru, îi spun fetiței care primește zburătoarea. Țopăie pe ambele picioare (poate ca un pui de măcăleandru) și râde plin, strângând jucăria la piept.