Iuţeală

La insistenţele băiatului meu, amenajez, pe-o latură a livezii, o mică grădină de legume. Scot uneltele muncite la greu de socră-miu şi le pun la umflat în apă, sap, greblez, bătucesc potecuţe, fac şănţuleţe, plantez. Roşii, ardei graşi, gulii, ciuşcă, vinete, castraveţi, dar şi pătrunjel, leuştean, mărar, cimbru, busuioc. Cele mai multe răsaduri şi seminţe le primesc, împreună cu binevenite sfaturi, de la doi prieteni, profesionişti în ale răzoarelor: colega Lucica şi unchiu’ Mircea.

Pentru câteva merg însă în Piaţa Griviţei. Mă atrag firele robuste, cu rădăcinile în păhărele de plastic, ale unui moşneguţ, pe care-l întreb băţos (hotărât să nu mă las păcălit) dacă pipăruşca lui e iute. Fără să scoată un cuvânt, omul rupe de pe-o plantă un ardeiaş cât un vârf de ţipirig şi-mi întinde jumătate. Jumătatea cealaltă o ronţăie senin, mi se pare cu tot cu codiţă. Fac la fel. Gura mi se încinge ca un cuptor, şuvoaie de foc îmi ard esofagul, ochii se umplu de lacrimi. Când limba mi se dezumflă cât să pot articula câteva vorbe, oarecum inteligibile, îi spun că mi-a făcut-o precum Moromete lui fecioră-su, cu tigaia de iahnie fierbinte. Surâde enigmatic şi-mi oferă o reducere frumuşică.

Frumuseţe

Întâlnesc uneori în bibliotecă tineri şi tinere de culoare, iar asta mă binedispune. Sunt nigerieni, studenţi la Universitatea Maritimă din oraş, zâmbitori, politicoşi, totdeauna salutând, muzical, în limba română, zvelţi (n-am văzut nici măcar unul dolofan), îmbrăcaţi cu un bun gust exotic. Cei mai mulţi îşi poartă caietele cu notiţe în mape subţiri, obiecte cu totul demodate, din păcate, la noi.

Acum câteva zile am avut parte de-o îndoită jubilaţie când, sub privirile înţelegătoare ale colegilor ei, o ciocolatie frumoasă, cu părul împletit în codiţe lungi, dănţuia şi se răsucea desculţă (și senzuală) pe marmura rece a holului de la parter. Vezi bine că avem nevoie de frumuseţe voioasă. Mă gândesc la scandarea virulentă a unora dintre concetăţenii fetei, în toamna anului 2002, când concursul Miss World poposea în capitala Nigeriei: „Jos cu frumuseţea!” Ce dobitoci!

Sculpturi

Mulţumită adolescenţilor inimoşi din Asociaţia Elevilor Constănţeni, văd la cinema Cityplex documentarul BBC „Primul computer din lume”, care-l leagă pe Arhimede de incredibilul mecanism de la Antikythera. Surprinzător şi supărător, proiecţia filmului e însoţită de nişte detunături dese. Se aud înfundat, se resimt însă zdravăn în duşumea şi în scaune.

Aflu la ieşire că lipită de cinematograf e-o sală de culturism, iar zgomotele sunt făcute de prăvălirea halterelor grele pe podea. „Problema e veche”, îmi spune un casier tânăr, „şi a fost discutată de patroni, dar… nimic. Ar fi, se pare, o soluţie: să folosească greutăţi speciale, din material plastic. Dar culturiştii noştri vor numai discuri din metal, mai bune, zic ei, pentru sculptarea muşchilor.” „Da’ ce sculptuuuri…!”, intervine tărăgănat o plasatoare bucălată. „De zece ani buşesc fiarele alea şi niciun campion!”

Sfaturi

În orice grup mai măricel de la noi găseşti pe cineva care se fofilează. De obicei individul e atât de priceput în a se distribui într-o piesă cu chin şi suspine, încât şefii îl „înţeleg” şi îi legitimează eschiva. S-a întâmplat de curând şi în cercul nostru de bibliotecari, cam strâmt şi pus în faţa unei munci minuţioase, cronofage şi… colbofage: inventarierea celor peste şase sute cincizeci de mii de documente, mai vechi sau mai noi, ale bibliotecii.

Să fi fost eu primul care şi-a spus părerea, ori să fi fost oleacă mai vehement? Nu ştiu. Cert e că driblerul, o doamnă, soţie de poliţist, probabil foarte influent, a ţinut să-mi dea câteva sfaturi contondente: să am mai multă grijă ce vorbesc şi ce scriu, fiindcă telefoanele se ascultă, blogurile se controlează la parole, e-mail-urile se citesc. Şi, mai ales, să-mi văd de alte trebi când vine vorba de domnia sa. Asta dacă vreau să mai locuiesc în Constanţa (sic!). Habar n-am cum să apuc chestia asta, măcar să n-o închid de frică în oală de os, cum ar zice Caragiale.