Arhive pe etichete: furtună

Toamnă

Discuții

asfintitZiua de duminică a fost senină şi călduroasă. Luni vremea a-nceput să se răcească, marţi temperatura scăzuse cu cel puţin zece grade şi sforile de apă cădeau învârtejite de un vânt zănatic. Ne-am scos puloverele şi jachetele de la naftalină, ba chiar şi plăpumile. Abia vineri soarele a „spintecat nourii” şi a adus niţică dulceaţă în oraş. Vântul a continuat să bată, însă ca o respiraţie întretăiată, ceea ce făcea să pară că fuioare reci de aer se succed după cele calde.

Seara ne-am reluat bucuroşi obiceiul de vreme frumoasă: jumătate de oră în grădină, cu o cană de ciocolată fierbinte în mâini. Am stat pe butuci – tăiaţi din trunchiul cireşului doborât de furtună în urmă cu doi ani – şi am inspirat aerul încărcat de parfumul strugurilor copţi. Am vorbit despre dimineţi friguroase şi brumă, despre reţete de zacuscă şi regulamentul draconic al Liceului „Traian”. Pisicile ne-au dat târcoale şi ne-au sărit în poală. Cu gândul la ţâţa mămuchii lui, motanul a luat la molfăit un colţ de flanel. Ţânţarii şi-au încercat norocul, dar repelentul ars de lampa agăţată în mesteacăn i-a împins la distanţă. Dincolo de gard s-a auzit un ţârâit slab, neajutorat. Şi fără răspuns: corul însufleţit al greierilor şi-a încheiat reprezentaţia.

Cireşul

Standard

Vijelie feroce. Ore în şir, zi-noapte-zi-noapte, plouă cu găleata şi bate vântul necurmat, înverşunat, nehotărât asupra direcţiei. Toţi copacii din grădină suferă cumplit, dar cel mai chinuit este cireşul. Cu ramurile încărcate de frunze şi coroana desfăşurată larg, e ca o pânză rămasă întinsă pe catargul unei corăbii, sub şartul furtunii. Se zbuciumă şi se apleacă mult, crengile lui se freacă puternic de ţigla acoperişului, ameninţat să fie scos din rădăcini şi prăvălit peste casă.

Din fericire, nu cedează. După ce trece urgia, cireşul ostenit rămâne înclinat. Nu e învins, însă e rănit mortal: e despicat în două, iar trunchiul lui gros nu mai poate fi îndreptat. Suntem nevoiţi să îl punem jos. Când pământul se mai zvântă, vine o echipă de muncitori veseli, cu o drujbă grea. Pentru ei e doar o treabă de rezolvat. Pentru noi e o mică nenorocire. La sfârşit, cu cireşul ciopârţit la picioarele noastre, tăietorii opresc maşina infernală, se scutură de rumeguş şi îmi cer plata. O sumă mult prea mare, pe care o plătesc fără să murmur vreun protest.