Arhivele lunare: iulie 2017

Motivare

Discuție

Între persoanele care fac jogging de-a lungul plajei (chiar prin fața rogojinii mele) descopăr un amic pe care nu-l mai văzusem de ani buni. Îl recunosc după ciuful care îi saltă pe frunte, parcă la fel de negru și de bogat ca-n tinerețe. E foarte concentrat la traseul său arcuit între capetele golfului și doar sânii goi ai fetelor de alături îl fac să se împiedice de clocotul brațelor mele. Telefonul, prins de brăcinarul șortului, îi alimentează căștile minuscule din urechi cu… Cu ce? Îl întreb și mă îndeamnă, cu un surâs enigmatic, să aflu singur. Apropii unul dintre boabele receptoare de pavilionul urechii: nu muzică, nu teatru la microfon, necum Andrei Pleșu recitând din Comédiile domniei sale. Câteva cuvinte, înregistrate cu voce clară și ton exclamativ chiar de el, reluate necontenit: „Sunt întreg, sunt perfect, sunt tare, sunt puternic, sunt iubitor, sunt armonios, sunt fericit, sunt întreg, sunt perfect…!”

După ce amicul se repune armonios pe șine, mă pomenesc mormăind, cu nasul în vânt, versurile lui Radu Stanca: „Sunt cel mai frumos din orașul acesta/ Pe străzile pline când ies n-am pereche/ Atât de grațios port inelu-n ureche…”

Joburi

Discuție

Camera de așteptate a medicului de familie: lungă, îngustă și aglomerată, fără ferestre dar puternic iluminată artificial, curată, mirosind a trandafiri de la detergentul cu care s-a spălat pe jos. Pe pereți, în locul afișelor clasice cu unguentele din grăsime de rechin și bucuria nestăvilită  a cetățenilor care au scăpat de hemoroizi, sunt înrămate câteva reproduceri după Luchian.

Liniștea încăperii e spartă de accesele de sughiț ale unui tânăr costeliv și de tocănitul pantofilor galbeni ai unei domnișoare pe pavea. Duduia e impacientă – stă picior peste picior pe scaunul din dreapta mea, se ridică, face un drum până la ușa cabinetului, apoi altul, mai lung, către ușa de la intrare, înapoi la scaun, se așază, oftează ușor, se ridică și repetir. Mișcările și expresiile feței îi sunt atât de asemănătoare încât pare că trage duble din aceeași scenă, importantă, a neliniștii.

Într-un episod de repaus îmi spune motivul: se va compromite. Și-a luat liber doar două ore de la birou și va întârzia. E totuna dacă telefonează să prelungească sau nu. Anunțată acum ori constatată mai târziu, întârzierea e o dovadă clară că nu a estimat corect „variabilele” consultației, iar asta e „nașpa”. De ce? Fiindcă estimarea e meseria ei, e pricing analyst la o firmă foarte mare din port. Probabil că a văzut un pistrui de nedumerire pe fața mea, fiindcă a ținut să repete mai aproape de ureche și fără jumătate din accentul shakespearian: pricing analyst. Un job stresant, dar „cool”, îmi mărturisește, deși nu la fel ca fostul job – wholesale officer pentru un dealer Mercedes. Ăla da, a fost „super-cool”.

Ploaie

Discuție

Norii de ploaie – relieful întunecat al cerului. Am mărit pasul, apoi am luat-o de-a dreptul la fugă și am ajuns sub streașina fostei piețe la țanc ca să mă feresc de ploaia torențială. Doar câteva picături m-au găsit, țesătura hainelor le-a supt înainte de-a ajunge la piele. Am intrat în magazin, m-am învârtit alene printre rafturi, am inspirat aroma piersicilor, am citit eticheta unei cutii cu spaghete integrale și mi-am imaginat o cină tihnită. La casă era o coadă apreciabilă. Am cumpărat o ciocolată cu rom și am plecat tocmai când nerăbdarea se cocoțase pe umerii arși de soare ai unei cucoane și-i ungea buzele cu pastă de ciușcă.

Ploaia cădea încă furioasă. Am ciugulit batonul și am așteptat cuminte pe treptele înalte. Într-un sfert de ceas, locul protejat se umpluse de lume, cam două echipe de rugby, cu tot cu rezerve, pe opt-nouă metri pătrați, ascultând imnul vijeliei. În primul rând se bâțâia un țigănuș. La un moment dat a ieșit în ploaie, țopăind desculț în lăcăraie și i-a cerut insolent lui Dumnezeu, dacă există, să-i trimită pe loc curcubeul. Un Mussolini mic și urduros. Purta pantaloni trei sferturi și un tricou cu turnul din Pisa tras în jos de-o bilă, aluzie la experimentul lui Galilei. Dumnezeu avea alte treburi, iar ciuciuletele s-a întors la adăpost, privindu-ne cu ușor dispreț. Așa e, piciule, ne-am îmburghezit, am uitat să dansăm în ploaie! Ne e teamă că răcim, că ne stricăm coafura, că ne scofâlcim pantofii la care ținem atâta. La scurt timp s-a înfipt sub umbrela unui cetățean ce trecea prin față și dus a fost.

Șuvoaiele s-au subțiat, cerul a mai țârâit o vreme, oamenii au început să o ia din loc. Am mers cu pași neregulați, pe mai multe cărări, ca un cherchelit, și cu ochii plecați, încercând să nu calc în toate bălțile. M-am oprit, sinistrat pe-o insulă de asfalt, în mijlocul străzii inundate. Între zidurile compacte formate de coroanele bogate ale teilor am zărit tavanul pământului, intens albastru, cu doar câteva fire albe de nori, parcă spoit la repezeală c-o bidinea nou-nouță. Am aflat mai târziu că deasupra orașului s-a arătat și brâul-Domnului.

Cunoștințe

Discuție

„De unde te știu?!”, mă şi, mai ales, se întreabă doamna din biroul 204 unde ajung cu o solicitare scrisă. Chipul ei vesel, fardat cu gust îmi spune că a avut o noapte odihnitoare, o dimineață blajină și-atât. Aruncă o privire goală la foaia pe care i-o întind, apoi se-ntoarce către mine: am făcut cumva liceul la număru’ 4?, am fost de revelion în Inel, la Florentina?, am lucrat la service cu ingineru’ Geavit, ăla de l-a lovit…? Nu, nu, nu. Insistă că-i par cunoscut.

„Dar tu, nu mă știi?”, schimbă deodată direcția. Ia o postură dreaptă, își înalță bărbia și își rotește ușor capul spre stânga, pozându-mi cu stil. Sunt la un metru și nițel de ea, îi simt parfumul dulceag, îi văd buzele riguros conturate cu dermatograful, decolteul binevoitor, ochii verzui, îngustați. Pe un colț al biroului e o oală smălțuită cu un buchet de lămâiță. Curentul rece suflat de aparatul de aer condiționat face un ocol prin cameră și mă lovește în ceafă. În boxele computerului se aude Papa was a Rolling Stone, versiunea lui Phil Collins.

„Vă știu”, răspund, „lucrați la Direcția …, biroul 204 și vă ocupați de cererile de …” Figura i se schimbă ca și cum ar fi mușcat dintr-o poamă acră. Se destinde repede și aproape că izbucnește în râs. Îmi oferă o cană mare cu cafea la filtru. Pentru rezolvarea chestiunii va trebui să merg la biroul 211, etajul 2.