Te-duc-te-duc

După ani buni, călătoresc cu trenul şi remarc repede că fondul sonor e schimbat: lipseşte cunoscutul refren „te-duc-te-duc, te-duc-te-duc” al roţilor de tren, locul i-a fost luat de un fâşâit continuu ca de cişmea lăsată deschisă prin vecini. Şeful de tren ştie de ce şi îmi explică. Până de curând, şinele, ţinute cap la cap de nişte legături complicate numite joante, erau niţel distanţate. Asta făcea inevitabil un mic tangaj al vagoanelor aflate în mişcare accelerată şi de aici percuţia specifică. Modernizarea recentă a căii ferate a însemnat însă, între altele, sudarea şinelor între ele, firele drumului de fier dintre Constanţa şi Bucureşti fiind acum neîntrerupte.

„Operaţiunea de lipire”, adaugă naşul, zâmbind cu subînţeles, „a fost realizată nu de echipe de m’citori români cu letcoane şi electrozi, ci de-o maşinărie nemţească, d’şteaptă, care a potrivit şinele ca la boloboc”.

Juruită

Aflu că scriitorul Marin Porumbescu (născut în Bucureşti, dar stabilit la Constanţa, de la a cărui moarte s-au împlinit, în această toamnă, douăzeci de ani) îşi făcuse la bătrâneţe un obicei din a veni la întâlnirile cu confraţii (mese boeme, lansări de carte, şedinţe de cenaclu etc.) însoţit de o codană planturoasă şi ispititoare, foarte atentă la dorinţele lui. Pentru a scăpa de tachinării şi zâmbete şerpeşti, autorul ţinea să o prezinte cu voce de stentor, astfel: „Tovarăşi şi tovarăşe, secretara mea, A.B., promisă neprihănirii!”.

În nori

Un pic după orele prânzului, Constanţa e sufocată de-o ceaţă groasă, grea, stătută. Crainicii radio anunţă că mai multe accidente rutiere au avut loc în oraş din pricina pâclei. Nautofonul farului de la intrarea în port nu conteneşte să avertizeze navigatorii aflaţi în marş pe apele nevăzute, în vechiul cod al lui Morse: „dah-di-dah-dit”… „dah-di-dah-dit”… Particulele minuscule se lipesc de frunzele pomilor şi greutatea apei înconvoaie crengile până la pământ. La intervale egale copacii se eliberează brusc, printr-o dezlănţuire puternică şi clocotitoare ca o lavină. O prietenă îmi telefonează: „Ia aminte şi bucură-te, asta înseamnă să fii, la propriu, în nori”.