Nerăbdare

O tânără și-a întins cearceaful la mică distanță de rogojina mea. E drept că plaja îngustă era aglomerată, iar către nord un grup de atleți avea de-a face cu un antrenor dur. N-a fost ca și cum mi-ar fi stat inima-n loc, dar cu siguranță m-a atins.

Era nerăbdătoare. Și-a înfipt la propriu papucii în nisip, a cotrobăit prin geanta mare, pe care era brodată o caracatiță veselă, a scos telefonul, o carte cu scoarțe tari, termosul, sticla de apă, un tub cu pudră de talc, o eșarfă albă. Apoi și-a tras peste cap ponchoul subțire, s-a așezat turcește și „a încetinit”. Minute bune a rămas aproape nemișcată privind țesătura destrămată a valurilor. Din când în când sufla peste buza de sus pentru a îndepărta o șuviță blondă, spiralată. Văzând-o bronzată m-am mirat de neastâmpărul ei de la venire. Purta ochelari de soare cu lentile portocalii și în degrade, ce nu-i ascundeau ochii verzi. Era frumoasă desigur, dar nu de la machiaj, nu de la fiorul momentului, nici măcar de la vârstă. Era frumoasă într-un fel rezistent la timp și la mode. Merita mai mult decât un locșor fără vizibilitate într-o notă înghesuită.

O nouă știință

Primul recensământ al veverițelor din Central Park, New York a fost realizat în luna octombrie, anul trecut. 323 de voluntari au iscodit pajiști, frunzișuri, stâncării, alei, bănci, foișoare, tonete, tomberoane și alte cele, pentru a descoperi și înregistra fiecare locuitor cu coadă stufoasă al imensului dreptunghi verde. Cu siguranță și lacurile parcului au fost scrutate, fiindcă veverițele sunt foarte bune înotătoare. Stilul lor preferat? Câinește.

După unsprezece zile, șeful proiectului, scriitorul american Jamie Allen, a tras linie și a făcut adunarea:  2373 de veverițe, toate din specia gri estică (fără cănăfei). Numărul are însemnătatea lui, dar el e doar creștetul ghețarului, autorii studiului au obținut cu această ocazie importante date despre locurile frecventate cu predilecție de micile rozătoare, despre vârstă, despre reacțiile lor la alte animale și la oameni, despre vocalize și „limbajul” cozilor, despre spectacolul pitirii hranei, despre alarmare și exprimarea plictisului.

Vara lui 2019. Notez cu încântare nașterea unei noi rămurele științifice: veverițologia.

P.S. Îi pizmuiesc pe profesioniștii ei, veverițologii!