Nerăbdare

O tânără și-a întins cearceaful la mică distanță de rogojina mea. E drept că plaja îngustă era aglomerată, iar către nord un grup de atleți avea de-a face cu un antrenor dur. N-a fost ca și cum mi-ar fi stat inima-n loc, dar cu siguranță m-a atins.

Era nerăbdătoare. Și-a înfipt la propriu papucii în nisip, a cotrobăit prin geanta mare, pe care era brodată o caracatiță veselă, a scos telefonul, o carte cu scoarțe tari, termosul, sticla de apă, un tub cu pudră de talc, o eșarfă albă. Apoi și-a tras peste cap ponchoul subțire, s-a așezat turcește și „a încetinit”. Minute bune a rămas aproape nemișcată privind țesătura destrămată a valurilor. Din când în când sufla peste buza de sus pentru a îndepărta o șuviță blondă, spiralată. Văzând-o bronzată m-am mirat de neastâmpărul ei de la venire. Purta ochelari de soare cu lentile portocalii și în degrade, ce nu-i ascundeau ochii verzi. Era frumoasă desigur, dar nu de la machiaj, nu de la fiorul momentului, nici măcar de la vârstă. Era frumoasă într-un fel rezistent la timp și la mode. Merita mai mult decât un locșor fără vizibilitate într-o notă înghesuită.