Masă rotundă

Discuții

– Știți că sălile sunt goale, știți că nu mai vin cititori la bibliotecă?
– Și ce, eu sunt vinovată? Așa răspunde doamna C. Apostoleanu, directoarea bibliotecii. Își asezonează replica promptă cu privirea „păi de asta îmi arde mie, nene!?”

Greu, dar mă dezmeticesc: în fond are dreptate, doar domnia sa e glorificată an după an de „specialiști” cu note maxime la evaluările rapoartelor de activitate. Cu puțin noroc, ar putea primi rozeta de mare ofițer al Ordinului Cultural chiar la împlinirea primelor 365 de zile fără cititori. Moderând o masă rotundă, doldora de personalități regionale, cu tema „Biblioteca publică – axis mundi în postmodernitatea de mijloc”.

2 răspunsuri »

  1. Of. Prea trist. Nu-mi place. Asta-i un spatiu generos pentru ganduri de oameni cititi/citind. Un spatiu al comunitatii. Citeam o antoĺogie despre biblioteci, multe dintre ele inchise, din America de Nord. Nevoia trebuie creata, innoita, reactualizata iar cititorul nu-i singurul care s-o descopere.

    • Trist dar adevărat. Evident că trebuie să te „miști” pentru a contracara dușmanii lecturii și ai bibliotecii, dar pentru asta trebuie să îți aduci aminte că ești în slujba comunității, mai ales a celor defavorizați informațional

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s