Cartoteca

O doamnă între două vârste, cu pălărie de fetru, cu boruri mari și haine în veselul stil boem țigănesc, mă întreabă cu sfială dacă poate face câteva fotografii vechii cartoteci a bibliotecii. Scoasă la pensie acum mai mulți ani, sub presiunea mult prea lăudatului catalog electronic, cartoteca a fost abandonată, jumătate exilată prin locuri necirculate și reci din clădire, jumătate rămasă pe loc, la domiciliul ei de la parter, dar retrogradată la statutul de paravan. Bibliotecari și cititori trecem cu toții (câți mai suntem), în fiecare zi pe lângă ea, dar n-o mai băgăm deloc în seamă, o singură colegă o cercetează regulat, cu acut interes profesional: femeia de serviciu.

Doamna timidă se oprise în fața dulapurilor din furnir cafeniu și le mângâia cu privirea etichetele uzate, „Artă-Jocuri-Sport”, „Medicină. Patologia ap. circ.”, „Literatura română. Poezie. Scriitori E-F”… Am lăsat-o desigur să facă ce și câte poze vrea. Și-am încuviințat și la dorința ei de-a arunca un ochi prin sertare. M-am gândit că-i o revedere, că are amintiri frumoase cu venerabila noastră cartotecă, că i-a scotocit pe-ndelete fișierele, demult, pe când era în liceu și în facultate, că-i plăcea să descopere „buletinele de identitate ale cărților”, că-și nota cu scris îngrijit autori și titluri, într-un caiet simplu, de 48 de file, dar c-un stilou de calitate, că se învăpăia de așteptarea lecturilor. O poveste despre căutare, încredere, succes. Înainte de plecare mi-a întins neașteptat mâna și-a zis încetișor, pe cunoscutele rotunjimi new wave: „Video killed the radio star”.