Vorbesc unui grup de elevi de la Colegiul „Mircea”, despre cea mai valoroasă carte din biblioteca noastră, Liber Chronicarum, publicată în Germania, la Nürnberg, în 1493. Fiindcă scoaterea incunabulului din „bârlogul” lui, cu mediu binevoitor și controlat, e interzisă, îl descriu pe nevăzute, le arăt însă pagini din exemplare similare, găsite pe internet și imprimate, în special file cu splendidele gravuri realizate în atelierul Wolgemut & Pleydenwurff.
— Paginile astea par a fi foarte valoroase? zice unul dintre elevi. Confirm și le spun că de altfel file disparate, rupte din alte Liber Chronicarum, se și vând pe piața on-line, cu prețuri de sute ori chiar mii de euro. Mă prind în jocul lor:
— Dar știți ce altă parte a acestei cărți e mai valoroasă decât paginile? Coperțile. Fiindcă pe atunci, pentru a fi întărite, coperțile erau căptușite cu hârtii. Iar hârtiile ce se învârfuiau și se îngălbeneau pe mesele legătorilor erau manuscrisele. Cine știe ce foi incredibile am găsi, dacă am desface cu grijă coperțile îmbrăcate în piele de vițel ale Cronicii de la Nürnberg! Dialogurile lui Platon, copiate în scriptoriul slab luminat al vreunei mănăstiri, ori și mai și, manuscrise considerate pierdute pentru totdeauna: Dacica, lucrarea împăratului Traian despre cucerirea Daciei, interzisa carte a râsului din Poetica lui Aristotel, tragedia ovidiană Medeea. Câteva clipe, pânze mici, colorate au zburat în jurul nostru, suflate de vântul slab al cuvintelor. Știu, am exagerat nițel, dar au mai avut loc astfel de descoperiri.
Blogul lui Alexe 