Cărţile din garaj

Standard

Un amic şi-a cumpărat, at last, un garaj. Construit din cărămidă, îngust şi alungit, cu panta acoperişului ciudat de abruptă, pare intrarea într-un beci. Foştii proprietari, doi bătrâni pensionari, îşi vânduseră mai demult autovehiculul, dar păstraseră garajul, metamorfozat în cămară şi magazie. Acum, se mutau din oraş şi renunţau la el, contra unei sume care face dovada unor frumoase calităţi de neguţători. În suma respectivă a intrat însă şi conţinutul garajului, „lucruri foarte utile unui om gospodar”, zic neclintiţi foştii proprietari, „bohâlţuri”, zice amărât amicul meu: scule, cutii cu şuruburi, cuie şi piuliţe, borcane cu vaselină, chei auto, unelte de grădină, scaune pliabile de pescar, scaune din lemn fără spătar, arzător (ruginit) pentru porcul de Crăciun, robineţi, uşă de Trabant (cu geam), pneuri de biclicletă, bibelouri (ciobite), tablou mare cu promoţia 197… a Liceului „Mircea” (sic!), sticle pântecoase cu lichide suspecte, butoi din plastic (cu damf de varză), scară debilă din lemn, colăcei de sfoară (agăţaţi), undiţe, pantofi (retro), cizme de cauciuc şi multe, multe alte… lucruri utile unui om gospodar.

Pe unul dintre pereţii laterali ai garajului se află două poliţe lungi cu cărţi şi ele reprezintă motivul pentru care mă aflu în garajul cu iz de hrubă. Prietenul meu a vrut să arunce cărţile, dar ceva l-a oprit şi mi-a cedat/ impus dreptul de proprietate asupra lor: „Fă ce vrei cu ele, da’ ia-le!”

Sunt cărţi de buzunar, achiziţionare de-a lungul unei perioade destul de mari, cam de prin anii 1960, până spre sfârşitul secolului. Alături de literatură sunt dicţionare durdulii, un set bine dimensionat de broşuri din seria „Ştiinţa pentru toţi”, monografii de scriitori, texte comentate pentru elevi şi mai multe cărticele cu sfaturi practice, pe a căror primă pagină citesc motoul triptic al colecţiei: ”Practic! Instructiv! Educativ!”. Cât despre literatură, predomină romanele colecţiei BPT a Editurii Minerva, dar văd şi prozele seriilor editoriale „Aventura”, „Globus” şi „Cartea de vacanţă”, foarte prizate pe vremuri. Extrag şi câteva cărţi din vechea „Bibliotecă pentru toţi” a Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă, cu tranşe colorate şi portretul autorului pe verso-ul paginii de gardă. Alături de volumele seriei „Arcade”, găsesc cărţi din „Biblioteca şcolarului”, iar în capătul unui raft descopăr volumele liliputane, bilingve, din seria „Bufniţa” a Editurii Paralela 45. Rar dau de câte o însemnare repezită pe pagina de titlu, semn că achiziţionarea cărţilor era un lucru obişnuit.

Câteva cărţi sunt stricate de ciuperci, însă starea celor mai multe este nesperat de bună. Cu multă grijă împart volumele în două categorii: bolnave şi bine-mersi. Cu părere de rău, cele din prima categorie (două teancuri potrivite) iau drumul tomberonului din apropiere. Pentru şirul cărţilor sănătoase, construiesc in faţa garajului, la mică distanţă de trotuar, o tejghea lungă şi scundă, din scaunele de pescar şi câteva scânduri rufoase. Scot apoi la aer şi cele trei scaune din lemn. Probez atent soliditatea fiecăruia şi aleg unul dintre ele, răsfoind tacticos, picior peste picior, „Umorul la domiciliu” al lui Ion Băieşu.

E sâmbătă, aproape miezul zilei, aerul proaspăt, soarele blând, Băieşu savuros. Vântul aduce mireasma dulce a unor tufişuri de floarea-miresei. Locul e destul de retras, aşa că îmi permit un dram de familiaritate cu trecătorii: tuturor le zâmbesc şi le dau bineţe. Când ajung la pagina 20 a „Umorului”, am primul curios vădit, un domn cu un miţos prietenos în lesă:

– Le vindeţi?

– Nu, le ofer. Sau, dacă aveţi timp, poftiţi să citiţi alături.

Merge! Bărbatul alege două cărţi şi îşi continuă plimbarea, şuşotind cu câinele lui. Încet-încet cărţile se împrăştie prin cartier ca nişte puradei luaţi la joacă de prietenii lor mai mari.

Spre seară, „cu maţele în liturghie”, rămân cu cateva BPT-uri şi „Arcade” (în special poezii). Ce-i de făcut? Din două coli A4 tai fâşii lunguţe pe care scriu cât pot de elegant: „Mic dar din partea Asociaţiei Şoriceii de bibliotecă Constanţa”, apoi le aşez cu grijă, ca semne de carte, între paginile tipăriturilor încă orfane. Cu  cărţile în geantă o iau la picior pe la uşile scărilor de bloc. După un periplu destul de îndelungat, găsesc o uşă descuiată, intru în răcoarea cu miros de prăjeală a clădirii şi împing pe rând cărţile în cutiile poştale.

6 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s