Floarea-miresei

Discuții

Hoinărim pe aleile staţiunii Eforie Nord. Soţia rămâne în urmă, cu nasul în coama unui arbust. Revine cu pas molcom şi c-o floricică după ureche, iar figura ei zâmbitoare îmi aminteşte o întâmplare veche.

Era primăvară, ne ştiam doar de câteva săptămâni şi ne plimbam niţel stingheri (cel puţin eu) pe strada Traian, străjuită pe-atunci, pe ambele părţi, de copaci umbroşi. În faţa noastră, un castan înflorit îşi coborâse o creangă groasă, ca o mână robustă oferind ajutorul. M-am ridicat pe vârfuri şi am rupt un ciorchine alb, brad liliputan gătit de Crăciun. L-a adulmecat rezervată. „Ştii ce, grasul ăsta miroase cam tare. Aş prefera o crenguţă de colo.” Şi mi-a arătat o tufă înfoiată, cu crengi subţiri şi lungi, arcuite până la pământ, încărcate de bucheţele albe: floarea-miresei. N-am stat mult pe gânduri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s