Un pic înainte de solstiţiu, vara a sosit brusc şi irevocabil pe malul mării. Ducem deja dorul unei ploi care să împrospăteze aerul, unui suflu răcoros, sau măcar unui nor mare care să se interpună între noi şi soarele nemilos. Preumblându-mă între casă (cuptor) şi grădină (fierbinţeală şi muşte împieliţate), îmi revine în minte o întâmplare de acum câteva săptămâni, pe când ploile nu ne dădeau pace.
Doi puşti de 9-10 ani se aşezaseră pe bordură, în colţul străzii noastre, la umbra unui vişin. Îşi agăţaseră ghiozdanele de crengile pomului şi priveau şuvoiul de apă venit dinspre câmp. Unul dintre ei, cu cravata şcolii la gât, medita scoţându-şi încălţările murate: „Singurul lucru bun la ploaia asta a fost curcubeul de la ora de mate…”
Blogul lui Alexe 
Pai si n-aveau dreptate ? 😀 Chiar aveau imaginatie asociind matematica si curcubeul 🙂
Ba da, ba da, prichindeii au dreptate! Iar dacă o ploaie nu face „aură” pământului nu e cine ştie ce ploaie… 🙂