Ajung uneori în magazinul cu instrumente muzicale de pe Ștefan cel Mare, lângă fostul han Balcan. Nu cumpăr nimic, îmi place însă să privesc instrumentele, o mai veche bucurie de-a mea. Cinelele și gongurile strălucitoare, tobele cu pielița gata să pleznească, chitarele electrice multicolore, atârnate în mănunchi de tavan și cele clasice care îmbracă un întreg perete, percuțiile de mână și cele de fanfară, viorile delicate, claviaturile, naiurile, tamburinele vesele, mandolinele burticoase, contrabasurile, clarinetele, banjourile exotice, saxofoanele, drâmbele modeste și multe altele. Într-o zi am văzut un cimpoi (dezumflat), iar în alta un ferăstrău muzical.
În paranteză fie spus, deși n-am deloc ureche muzicală, nu mai zic de voce, în copilărie și tinerețe am fost chinuit din greu de talent, ba am și avut muzicuțe, fluiere ciobănești, acordeon cu 32 de bași (și un profesor țigan), chitară acustică. Încă mai știu să falsez cras „Ceata lui Pițigoi” la acordeon și „Famous Blue Raincoat” la chitară.
Îmi doresc desigur să ating, să ciupesc, să suflu, dar mă abțin, nu e voie. Nimeni nu cântă acolo, dar toți mușteriii îngână încetișor melodiile favorite.
Acum câteva zile am avut parte de-o surpriză în M&C Musical Instruments, așa se cheamă magazinul. O fetiță, cu cravata grena a unei școli locale de elită la gât tocmai ce-și acordase o vioară. Câteva minute a cântat desăvârșit, cu ochi întredeschiși și mână sigură, o bucată splendidă. „Mozart”, a șoptit la sfârșit o doamnă cu păr grizonant și lacrimi în ochi. Am aplaudat și eu încântat. Mi-au venit în minte vorbele volatilului mistic Angelus Choiselus: „Când sunt între ei, îngerii muzicieni cântă Mozart. Iar Dumnezeu ascultă la ușă”.
Blogul lui Alexe 