Bulgăreală

Mai cu pompă, mai fără, din 1879, Unirea Principatelor a fost sărbătorită și la Constanța. În general, prin Te Deum-uri și pomeniri ale lui Cuza, Kogălniceanu și-a celorlalți mari unioniști, în toate bisericile urbei, festivități „cu suflet național” la primărie, prefectură ori episcopie, șezători în școli, reprezentații teatrale la Elpis, discursuri la statuia lui Ovidiu.

Cândva după Primul Război Mondial, într-un 24 Ianuarie înghețat, un grup de elevi de la liceul „Mircea cel Bătrân” au rotit o horă strașnică în intersecția amplă din fața hotelului Grand. Trecătorii au aplaudat și chestia a prins, an după an, de Ziua Unirii (declasată de-acum la gradul de zi a Micii Uniri), în timp ce protipendada asista cu pieptul bombat la liturghia de la catedrală, tinerii horeau cu foc, pe melodia sasului Flechtenmacher, în Piața Grand.

Iar liceenii au plusat. Dacă era zăpadă, și iernile din acea vreme așezau plăpumi groase de omăt peste oraș, după dans și cântec, trăgeau o bătaie cu bulgări ca aceea. Unii au strâmbat din nas, inevitabil pietonii erau prinși în focul încrucișat (duduile frumușele fiind expres vizate), gambetele domnilor zburau care-ncotro și erau tuflite de pași apăsați, caii trăsurilor de piață se speriau și-o luau la sănătoasa, ba uneori geamurile prăvăliilor din zonă erau făcute țăndări. Aerul trepida însă de-o bucurie candidă și plină de promisiuni, ca-n ziua unirii. Bulgăreala a devenit și ea tradiție.

Publicitate